Cererea cetăţeanului străin de restituire în natură a unei construcţii şi a terenului aferent

Cuprins pe materii. Drept civil. Dreptul de proprietate. Imobil – teren cu construcţii preluat de stat, prin aplicarea Decretului nr. 223/1974. Cererea cetăţeanului străin de restituire în natură a unei construcţii şi a terenului aferent.

Index alfabetic. Drept civil.

- Proprietate preluată de stat (Decretul nr. 223/1974);
- Teren (preluat de stat prin aplicarea Decretului nr. 223/1974);
- Restituirea terenului (preluat de stat prin aplicarea Decretului nr. 223/1974).

Decretul nr. 223/1974;
Legea nr. 10/2001;
OUG nr. 184/2002;
Legea nr. 48/2004.

În temeiul art II din Legea nr. 48/2004, de aprobare, cu modificări şi completări, a OUG nr. 148/2002, cetăţenii străini şi apatrizii pot obţine, la cerere, folosinţa terenurilor preluate de stat –în speţă în aplicarea Decretului nr. 223/1974 – iar nu şi dreptul de proprietate care îi va reveni doar dacă obţine cetăţenia română.

Î.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 9820 din 28 noiembrie 2005

La 3 noiembrie 2003 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu contestaţia formulată de A.A. împotriva dispoziţiei nr.394/2003 a primarului oraşului Agnita, prin care i s-a restituit în natură imobilul – construcţie înscris în C.F. 586, top 47,48 Agnita şi i s-a recunoscut dreptul de folosinţă special asupra terenului aferent în suprafaţă de 1649 mp. Petenta a solicitat să i se recunoască dreptul de proprietate şi asupra terenului.

Prin sentinţa civilă nr.1307 din 22 decembrie 2003 Tribunalul Sibiu a respins contestaţia. S-a reţinut în motivarea sentinţei că având în vedere calitatea de cetăţean străin a petentei, în mod corect primarul din Agnita a făcut aplicarea art. II din O.U.G. nr.184/2004 pentru modificarea Legii nr.10/2001, care conferă cetăţenilor străini un drept de folosinţă special asupra terenurilor din România, constând în aceleaşi drepturi şi obligaţii cu ale proprietarului, mai puţin dispoziţia, care este grevată de un drept de preempţiune în favoarea statului.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr.761 din 13 mai 2004 a admis apelul reclamantei, a schimbat sentinţa, a anulat în parte dispoziţia emisă de primar şi l-a obligat pe acesta să-i restituie în proprietate deplină terenul aferent construcţiei restituite în natură. Instanţa a motivat soluţia prin caracterul abuziv al preluării de către stat a imobilului – prin aplicarea Decretului nr.223/1974 – astfel încât revenirea la situaţia anterioară în privinţa dreptului de proprietate asupra terenului nu ar contraveni dispoziţiei constituţionale care interzice cetăţenilor străini să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor.
Primarul oraşului Agnita a declarat recurs susţinând, în esenţă, că atribuirea terenului în proprietatea unui cetăţean străin contravine, în prezent, dispoziţiilor constituţionale şi O.U.G. nr.184/2002 privind modificarea Legii nr.10/2001.

Recursul este fondat.

Reclamanta este cetăţean străin şi a pierdut proprietatea asupra terenului în anul 1978, ca urmare a aplicării Decretului nr.223/1974.
Legea nr.10/2001 reglementează retrocedarea imobilelor ce au fost preluate de stat, în sfera ei de aplicarea intrând şi ipoteza din speţă.
Ca atare, reclamanta s-a adresat unităţii administrativ-teritoriale cu cerere de retrocedare, care i-a fost aprobată în condiţiile expuse anterior.
Potrivit art.25 alin.(4) din Legea nr.10/2001, decizia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.
Ca atare, dispoziţia emisă de primar constituie – prin voinţa legiuitorului – un act translativ de proprietate de la stat către persoana îndreptăţită, chiar dacă este vorba de redobândirea dreptului de proprietate.

Constituţia României, revizuită, nu permite cetăţenilor străini să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor decât pe calea moştenirii legale, celelalte moduri de dobândire – inter vivos sau prin moştenire testamentară – fiind condiţionate de clauzele tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană sau de alte tratate internaţionale (art.44 alin.2).

Pentru a corela această incapacitate constituţională – relativă şi parţială – cu dispoziţiile Legii nr.10/2001, a fost adoptată O.U.G. nr.184/2002.
Potrivit art. II (1) din acest act normativ (text a cărui formă s-a păstrat şi după aprobarea ordonanţei de urgenţă prin Legea nr.48/2004 şi chiar după Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei) cetăţenii străini şi apatrizii care au calitatea de persoane îndreptăţite potrivit Legii nr.10/2001 la restituirea în natură a unor terenuri situate în intravilanul localităţilor pot opta pentru dobândirea unui drept de folosinţă special care conferă titularului drepturile şi obligaţiile conferite de lege proprietarului, cu excepţia dreptului de dispoziţie.

Prin Legea nr.48/2004 la art. II s-a adăugat alin.4, potrivit cu care în situaţia cetăţenilor străini şi apatrizilor care au dobândit un drept de folosinţă special asupra unor terenuri în condiţiile alin.1, dreptul de folosinţă astfel dobândit se converteşte la cerere în drept de proprietate, după obţinerea cetăţeniei române de către persoana respectivă. Cum legea specială în temeiul căreia reclamanta a redobândit dreptul asupra imobilului ce i-a fost preluat în anul 1978 se aplică numai anumitor persoane, care au avut ei, sau autorii lor calitatea de proprietari, teza dezvoltată prin acţiune şi prin întâmpinarea la prezentul recurs ar duce la lipsirea totală de efecte a reglementării.

Ţinând seama de principiul potrivit cu care interpretarea trebuie făcută în sensul în care actul să producă efecte juridice, corelat cu intervenţia repetată a legiuitorului pentru reglementarea problemei dobândirii dreptului de proprietate de către cetăţenii străini asupra terenurilor în România (inclusiv prin Legea nr.312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetăţenii străini şi apatrizi, precum şi de către persoanele juridice străine, ulterioară Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană şi Legii nr.247/2005 – art.3 din Titlul X) concluzia care se impune este aceea că dispoziţia emisă de primarul oraşului Agnita este legală, contestaţia petentei fiind respinsă în mod corect de către instanţa de fond, a cărei soluţie, prin admiterea prezentului recurs, a fost menţinută.